duminică, 24 martie 2024

Distanțe

La Cluj, distanțele se măsoară altfel. Ardelenilor le place mersul pe jos, altfel nu se explică. "E aproape" înseamnă că ai de umblat, nu glumă. "Aproape" la Cluj se traduce în vreo două stații de autobuz - și aici stațiile sunt foarte depărtate. Dacă e "aproape", merg cu mașina, deși e riscant (de ce? o să povestesc în altă postare).

"Departe", în schimb, se traduce cu "la mama naibii". Așa că mai bine chem un curier. Sau rezolv când ajung în București, măcar acolo e metrou.

Modus operandi

Am descins în Cluj la sfârșitul epocii Funar, așadar în momentul cel mai potrivit. După aproape 20 ani de conviețuire cu burghezia locală, vă împărtășesc observațiile mele (im)pertinente și inocente despre cultura clujeană - într-un format-aperitiv, concis și fără menajamente.